Skip to main content

Ești unul dintre acei oameni care pun un sâmbure de îndoială în tot ce aud la TV sau citesc pe internet? Întrebi totul și nu accepți niciodată lucrurile la valoarea lor nominală? Atunci, 13 octombrie este sărbătoarea ta, pentru că astăzi se celebrează Ziua Internațională a Scepticilor.

Conform dicționarului Merriam-Webster, “scepticismul” este o atitudine de îndoială față de o anumită idee sau faţă de o teorie a cunoașterii, indiferent dacă este ea filosofică, religioasă sau științifică. Doar cu o astfel de atitudine societatea umană și înțelegerea ei asupra lumii au putut să evolueze și să se dezvolte – multe afirmații științifice, mituri și păcăleli de-a lungul istoriei au fost scoase la lumină și dezmembrate din cauza muncii asidue a scepticilor care au insistat să pună întrebări și să se îndoiască. Cine știe, fără scepticismul lui Galileo Galilei, de exemplu, s-ar putea să mai fi crezut şi în ziua de azi că Soarele se învârte în jurul Pământului.

Scepticismul nu trebuie nicidecum confundat sau pus pe aceeaşi treaptă cu negativismul. Având ca origine cuvântul grecesc “skeptomai”, care înseamnă a gândi sau a lua în considerare, se referă de obicei la îndoială sau neîncredere cu privire la anumite idei sau o viziune mai largă despre imposibilitatea de a avea anumite cunoştinţe.

“Această incertitudine este o poziţie filosofică, iar scepticismul filosofic include încercări de a face faţă ideilor gata servite prin punerea la îndoială a acestora şi testarea lor”, după cum scria Rebekah Higgitt în articolul său “Sceptici şi scepticism”, publicat în The Guardian.

Scepticismul implică, de asemenea, investigarea convingerilor paranormale, pseudo-științifice și a negării științei, a credințelor teoriei conspirației și altele asemănătoare. Este despre investigarea dovezilor și sortarea rezultatelor, aflarea a ceea ce este bun, rău sau nu pate fi dovedit și urmăreşte ce se poate face în continuare pentru a vedea dacă noile rezultate schimbă la scară socială convingerile anterioare.

EXEMPLE DE SCEPTICISM ŞTIINŢIFIC:

  • Astrologie – credința că mişcarea corpurilor cereşti afectează viaţa unei persoanelor de pe Terra;
  • Chupacabra – un animal care atacă vitele şi le suge sângele;
  • Luna plină afectează comportamentul uman;
  • Încălzirea globală și schimbările climatice;
  • Extratereștrii au vizitat Pământul în trecut şi au ridicat diferite construcţii, cum ar fi Piramidele;
  • Triunghiul Bermudelor – o zonă cu evenimente inexplicabile şi dispariţii misterioase;
  • Teoria Pământului Plat – Pământul este plat și în formă de disc;
  • Teoria Hollow Earth – credința că cel puțin o parte din interiorul Pământului este spațiu gol;
  • Aselenizarea;
  • Yeti sau Omul Zăpezii – o creatură asemănătoare maimuței, mai înaltă decât un om, care locuiește muntienii himalaieni din Tibet.

SCEPTICISMUL ÎN MEDICINĂ:

  • Presopunctura;
  • Acupunctura;
  • Aromaterapie;
  • Hidroterapia de colon;
  • Homeopatia;
  • Terapia cu magneţi;
  • Valoarea suplimentelor naturale;
  • Tehnica de eliminare a alergiilor (NAET);
  • Medicina naturistă;
  • Valoarea alimentelor organice;
  • Energia Qi în corpul uman;
  • Terapia Rolfing.

SCEPTICISMUL ÎN ALTE DOMENII

  • Arianism – susține că rasa ariană este superioară;
  • Channeling – comunicare cu un spirit;
  • Creaționismul și miturile creației;
  • Cercurile perfecte din lanurile de culturi – modelele despre care se spune că ar fi create de extratereștri;
  • Blesteme – Anumite persoane sau obiecte pot provoca ghinion;
  • Radiestezie – o modalitate de a găsi apă sau minerale sub pământ;
  • EVP – Fenomenul de voce electrnică;
  • ESP – Percepție extra-senzorială;
  • Feng shui – sistem chinezesc pentru localizarea unui loc pentru mormânt sau altar;
  • Negarea Holocaustului – faptul că lagărele de exterminare naziste nu au existat;
  • Hipnoterapie – terapie în timp ce subiectul este hipnotizat;
  • Calendarul Maya și sfârșitul pământului;
  • Creaturi mitice precum elfi, zâne, unicorni, spiriduși sau gnomi;
  • Poligrafie – detectoare de minciuni;
  • Psihochinezie – obiecte mișcate cu puterea minții;
  • Psihanaliza – teoria formulată de Sigmund Freud;
  • Publicitate subliminală – informații vizuale sau orale transmise subconştientului unei persoane;
  • Superstițiile – indiferent că aduc noroc sau ghinion;
  • OZN-urile;
  • Păpușile voodoo – credința că dacă rănești păpușa, rănești persoana.

Acestea sunt printre cele mai vechi şi comune subiecte care au făcut obiectul preocupării scepticilor, dar de la începutul anului lor li s-a adăugat un set imprtant de îndoieli şi contestaţii, odată cu apariţia pandemiei de CVID-19, acestea fiind legate de subiecte pornind de la originea misteriosului virus până la eficienţa purtării măştii şi altor măsuri luate la nivel global în ultimele luni.

Leave a Reply

18 − eight =