Skip to main content

Întreaga lume are o problemă cu plasticul. Nu numai că este dificil să ne descotorosim de pungile pe care le avem în casă fără a afecta mediul, dar se pare că avem o dependenţă maladivă de aceste ambalaje de unică folosinţă, de care am devenit dependenţi şi care sunt parte integrantă în viaţa noastră de zi cu zi. O simplă plimbare pe culoarele supermarket-ului ne certifică această dependenţă nesănătoasă, de la ambalaje la pungile pentru alimente.

În întreaga lume, în 2013 au fost produse 299 milioane tone de plastic, dintre care multe au ajuns în oceane, ameninţând fauna sălbatică şi mediul înconjurător. Numai în 2015, SUA au generat 34,4 milioane tone, care au reprezentat 13,2% din deşeurile solide municipale. Potrivit unui raport al Forumului Economic Mondial, în cazul ambalajelor de plastic, 95% din valoarea materialului, estimată între 80 şi 120 de miliarde de dolari anual, se pierde după prima utilizare, fără a mai pune la socoteală restul problemelor pe care le generează. Tocmai de aceea oamenii de ştiinţă se gândesc acum cum să transforme plasticul în alimente.

În încercarea de a îmbunătăţi logistica militară, Agenţia de Proiecte de Cercetare Avansată în Domeniul Militar a SUA (DARPA) a acordat Universității de Stat din Iowa și partenerilor săi o subvenție de 2,7 milioane de dolari pentru a produce alimente din deșeuri de plastic și hârtie, pe care intenționează să le introducă în hrana militarilor, scrie Rolling Stone. Ar fi vorba de produse alimentare care să ajute la hrănirea pe termen scurt a soldaților, în timp ce aceştia se află în misiuni. Se estimează că suma totală alocată acestui proiect va ajunge la 7,8 milioane de dolari. Partenerii în acest demers includ Institutul RAPID de Inginerie Chimică, Universitatea din Delaware și Laboratoarele Naționale Sandia.

Scopul este de a transforma deșeurile de hârtie în zaharuri, iar plasticul în acizi grași. Aceste produse secundare vor fi apoi prelucrate într-o biomasă cu valori nutriţionale care să le servească într-un final drept masă soldaţilor, dar, aşa cum se întâmplă adesea, probabil nu va mai trece mult până când inovaţiile în domeniul militar vor fi extinse la scară largă, cu aplicabilitate pentru întreaga societate. Robert Brown de la Universitatea de Stat din Iowa este responsabilul principal al proiectului. El a explicat cum materialele plastice și hârtia s-ar putea biodegrada în câmp și ar putea fi utilizate pentru cultivarea drojdiei comestibile sau a bacteriilor. “Atunci când sunt expuși la căldură sau lumină ultravioletă în prezența oxigenului, materialele plastice se transformă în compuși oxigenați care pot fi consumați de microorganisme – materialele plastice sunt, de fapt, biodegradabile, dar procesul este foarte lent, dovadă fiind acumularea de plastic deșeuri din mediu. Putem crește în mod dramatic oxo-degradarea materialelor plastice la compuși grași prin creșterea temperaturii cu câteva sute de grade Fahrenheit. Produsul răcit este utilizat pentru a cultiva drojdie sau bacterii în proteine cu o singură celulă adecvate ca alimente”, a explicat acesta.

Totuşi, procedeul ridică mari semne de întrebare, care dă naştere unor probleme şi mai mari. Pentru a aminti numai câteva, semnalăm problemele de calitate a alimentelor derivate din hrănirea animalelor cu astfel de concentrate (CAFO), probleme cu mediul, alimentarea cu apă, tratamentul aplicat animalelor și adăugarea de clor și alte toxine pentru a elimina contaminanții. În ciuda protestelor îndreptate împotriva CAFO-urilor, sunt mult mai multe vocile celor care susţin afirmația că fermele fabrici pot hrăni lumea. Întrebarea este cu ce cost?

După cum au relevat analizele nutriționale, problemele din interiorul CAFO-urilor și ale comunităților din jur nu sunt singurele. Diferențele nutriționale dintre carnea de vită crescută cu concentrate față de carnea de vită de la animalele crescute pe pășuni este izbitoare. Carnea de vită hrănită cu iarbă are o compoziție mai bună de acizi grași și conținut de antioxidanți, un nivel mai mare de acid linolei conjugat (CLA) şi precursori CLA9, cu rol în metabolismul grăsimilor și care modifică pozitiv factorii de risc cardiometabolici care influențează compoziția corporală, prin scăderea nivelului de grăsime corporală și cu conținut scăzut colesterol. Prea puţine dintre acestea se regăsesc în carnea crescută cu concentrate şi care ajunge pe rafturile supermarket-urilor, cu conţinut scăzut de Omega-3, dar în plus cu reziduuri de pesticide, steroizi sau antibiotice, după cum avertizează Ronnie Cummins, de la Asociația Consumatorilor Organici.

ESTE RECICLAREA DOAR O MARE FRAUDĂ?

Reciclarea este un alt mod de a încerca să reducem problema poluării cu plastic. Cu toate acestea, rămâne întrebarea dacă acesta este un răspuns viabil, deoarece există dovezi din ce în ce mai mari care sugerează că ar putea avea un impact minor, în cele mai bune circumstanțe. Îndoiala este certificată de persoane avizate, precum Jim Puckett, directorul executiv al Basel Action Network, care a declarat pentru revista Rolling Stone: “Le-a fost vândută oamenilor ideea că materialele plastice pot fi reciclate, dar este o fraudă. Când treceţi într-adevăr la reciclare şi ajungeţi să înţelegeţi procesul vă veţi da seama că este un mit”. Ca argument, Puckett aduce un studiu din 2017 în care se scrie negru pe alb că 91% din plasticul produs după anul 1950 nu a fost niciodată reciclat. În plus, Tim Dickinson, reporterul Rolling Stone, scrie: “Spre deosebire de aluminiu, care poate fi reciclat din nou și din nou, plasticul se degradează la reprocesare și aproape niciodată nu este reciclat de mai multe ori. Cea mai bună metodă ar fi spre exemplu, ca o sticlă de plastic să fie reciclată pentru fabricarea unui covor”. La ritmul cu care se adaugă plastic în ocean, este de așteptat să fie mai multe materiale plastice decât pești până în 2050.

Micile bucăți de plastic pot fi găsite aproape peste tot în mediu, inclusiv în mâncarea din farfurie. Microplasticele, așa cum se numesc, sunt mai mici de 5 mm și au fost găsite în alimente și băuturi. Apa potabilă este una dintre cele mai mari surse din care înghiţim plastic, iar cercetătorii estimează că o persoană consumă în medie 1.769 particule în fiecare săptămână. Mai mult, unii specialişti avertizează că apa îmbuteliată poate conţine chiar mai mult plastic decât apa de la robinet, cercetările fiind publicate în Environmental Science and Technology. “Persoanele care își satisfac aportul de apă recomandat doar din surse îmbuteliate pot ingera anual 90.000 de microplastice suplimentare, comparativ cu 4.000 de microplastice pentru cei care consumă doar apă de la robinet”, se arată în studiu. Poluarea cu plastic provine probabil din procesul de fabricație a sticlelor și capacelor. Când cercetătorii au testat 259 de sticle cu 11 mărci de apă îmbuteliată, au descoperit, în medie, 325 de bucăți de microplastic pe litru.

Pe baza cercetărilor WWF International, Reuters a făcut un rezumat care ilustrează cam cât plastic ar consuma, în medie, o persoană în timp.

  • în fiecare săptămână – 5 grame, suficient plastic pentru a umple o lingură de supă;
  • în şase luni – 125 grame, suficient pentru a umple un bol de cereale;
  • într-un an – 250 grame, suficient pentru a umple o farfurie adâncă;
  • în 10 ani – 2,5 kg;
  • într-o viaţă de om cu durată medie de peste 79 ani – 20 kg.

Pentru a pune acest lucru în perspectivă, să amintim că o anvelopă de maşină cântăreşte aproximativ 10 kg.

În prezent, poluarea cu plastic are un preț social de 139 miliarde de dolari pe an. Până în 2025, se așteaptă să fie de aproximativ 209 miliarde de dolari.

Legile adoptate până acum la nivel internaţional nu au avut efectul scontat, asta pentru că au şi lăsat portiţe de scăpare, inclusiv în România, unde deşi pungile de plastic au fost interzise la comercializare de la 1 ianuarie 2019 ele se găsesc încă în toate pieţele şi micile magazine. Kenya a fost cea mai îndrăzneaţă ţară care a vegheat strict la aplicarea măsurii şi aplică pedepse maxime cu închisoarea şi amenzi de 40.000 de dolari pentru cei care nu le respectă. Totuşi, implementarea măsurii nu a avut efectul scontat în Occident, iar presa din Europa şi America s-a grăbit să scrie despre efectele negative ale interzicerii plasticului, subliniind că aproximativ 100.000 de persoane şi-au pierdut slujbele în Kenya după intrarea în vigoare a legii.

În aceste condiţii este greu de cezut că acte normative concrete, care să urmărească eliminarea plasticului din vieţile noastre, vor fi adoptate în viitorul apropiat. Şi, deşi poate fi extraordinar de dificil să evităm plasticul, având în vedere că majoritatea produselor alimentare și de consum sunt înglobate în ambalaje din plastic, putem minimaliza dependența de el. Exemple de luat în considerare:

– să optăm pentru produse vândute în recipiente de sticlă, ori de câte ori este posibil;

– să căutăm alternative fără materiale plastice la obiecte obișnuite, cum ar fi periuțele de dinți, perii de păr sau alte accesorii;

– alegerea ambalajelor sau produselor reutilizabile, în locul celor de unică folosinţă;

– consumul de apă de la robinet, filtrat, în locul apei îmbuteliate;

– cumpărarea de recipiente din sticlă pentru depozitarea alimentelor;

– mergeţi la cumpărături cu propriile sacoşe, eventual din pânză sau stofă;

– aduceți-vă propriile vase de sticlă atunci când mâncați afară;

– evitaţi tacâmurile din plastic și folosiţi propriile tacâmuri atunci când comandaţi mâncare la birou.