Skip to main content

UPDATE 7 NOIEMBRIE. Proiecțiile CNN, NBC, CBS și ale celorlalte mari publicații americane îl dau pe Joe Biden câștigător al alegerilor din SUA, acesta urmând să devină al 46-lea preşedinte din istoria Statelor Unite. Imediat, candidatul democrat şi-a proclamat victoria pe reţelele de socializare, transmiţându-le americanilor următorul mesaj: “America, sunt onorat că m-aţi ales ca să conduc ţara noastră mare. Ne aşteaptă o muncă grea, dar vă promit asta: Voi fi un preşedinte pentru toţi americanii – indiferent dacă m-aţi votat sau nu. Voi menţine încrederea pe care mi-aţi arătat-o”.

După ce victoria lui Biden va fi confirmată de Curtea Supremă, pentru prima dată în istoria SUA, această ţară va avea o femeie vicepreşedinte, pe Kamala Harris, în vârstă de 56 de ani, care va fi de asemenea prima persoană de culoare în această funcţie. Ea a postat deja un mesaj pe Twitter, după anunţul că Biden a strâns deja numărul suficient de electori pentru a fi noul preşedinte: “Aceste alegeri sunt despre mult mai mult decât Joe Biden sau eu. Sunt despre sufletul Americii şi dorinţa noastră de a lupta pentru el. Ne aşteaptă multă muncă. Să începem”.

Proclamarea victoriei lui Biden vine după ce s-a anunţat că acesta a câştigat statul Pennsilvanya, care i-a adus un număr suplimentar de 20 de electori, ajungând astfel la 273, în condiţiile în care numărul minim necesar era de 270.

Totuşi, preşedintele în funcţie Donald Trump este hotărât să conteste rezultatul alegerilor şi a făcut următorul anunţ prin biroul său de presă: “Cu toţi ştim de ce Joe Biden se grăbeşte să se declare învingător şi de ce presa se chinuie atât de mult să-l ajute: pentru ca adevărul să nu iasă la iveală. Adevărul este că alegerile sunt departe de a fi încheiate”. El mai susţie că echipa de campania al lui Biden “vrea ca buletinele de vot să fie numărate chiar dacă sunt frauduloase, fabricate sau ale unor alegători neeligibili sau decedaţi. Deci, ce ascunde Biden? Nu voi avea odihnă până când poporul american nu va avea numărul de voturi oneste pe care le merită şi pe care democraţia le cere”.

Haos, acesta este cel mai bun cuvânt pentru a descrie situaţia electorală din America ultimelor 24 de ore. Iniţial, Donald Trump a dat din nou peste cap sondajele şi a câştigat Florida cu un avans de 370.000 de voluri, în mare parte cu ajutorul comunităţii hispanice, stricând în parte calculele lui Joe Biden, după care actualul preşedinte republican şi-a trecut în cont vitoriile din Texas şi Ohio. Victoriile fulgerătoare au schimbat cotele şi la casele de pariuri, Betfair dându-l în premieră ca favorit pe Trump, cu şanse de 80% de a rămâne la Casa Albă.

Cu toate acestea, trend-ul s-a schimbat după ce Biden a reuşit să coloreze Arizona în albastru (culoarea Partidului Democrat), în timp ce rezultatele au rămas indecise şi, deci, în aşteptare, în cele şase state swing, Georgia, Michigan, Nevada, Carolina de Nord, Pennsylvania și Wisconsin. În toate acestea numărătoarea voturilor este încă în desfăşurare, iar pentru unele dintre ele această numărătoare ar putea dura câteva zile. Cifrele actuale arată că Biden îl conduce pe Trump cu 238 la 213 în privinţa numărului de electori, dar preşedinţia SUA încă nu este jucată, deşi s-ar părea că fostului vicepreşedinte îi este mai la îndemână să atingă pragul de 270 de electori care l-ar învesti pentru următorii patru ani la Casa Albă.

Cum s-a schimbat situaţia în teren şi cât de strânsă este lupta:

În Wisconsin, avansul timpuriu al lui Trump a scăzut pe măsură ce erau numărate buletinele de vot din cel mai mare oraş, Milwaukee, astfel că după numărarea a 95% din voturi Biden a trecut în avantaj cu 21.000 de voturi.

Cursa din Michigan este şi ea foarte strânsă, cu Trump având doar o jumătate de procent în faţă, 49,4%, față de 48,9% pentru Biden, potrivit Edison Research.

În Georgia Trump avea un avans de 102.000 voturi, după numărarea a 94% din voturi.

Citește și: ALEGERI SUA 2020. DOUĂ STUDII CARE ARATĂ CĂ ÎN AMERICA SE VA DEZLĂNŢUI IADUL DUPĂ SCRUTINUL DIN 3 NOIEMBRIE

Situaţia este similară în Carolina de Nord, unde Trump are aproape 80.000 de voturi în faţa rivalului său, la numărarea a 94% din opţiuni, deși, la fel ca în Georgia, multe dintre buletinele de vot trimise prin poștă nu au fost încă numărate.

Pennsylvania, un stat critic pentru ambii candidați, l-a văzut pe Trump conducând cu 55,7% până la 43,1%, dar și aici majoritatea voturilor trimise prin corespondenţă nu au fost încă numărate. Oficialii din Pennsylvania au declarat că se așteaptă ca toate voturile să fie numărate până vineri.

În Nevada Biden are un avantaj minim, de doar 8.000, după numărarea a 67% din voturi. Numărarea nu se va relua aici până la joi prânz, conform unui anunţ preliminar al autorităţilor.

Experţii apreciază că preşedinţia se joacă în statele cheie precum Pennsylvania (rezultatele ar putea fi făcute publice până vineri), Michigan (rezultatele pot fi date în câteva zile) și Wisconsin (rezultatele ar putea fi publicate miercuri), în condiţiile în care cele mai multe dintre buletinele de vot prin corespondenţă par să-l favorizeze pe Joe Biden, deoarece mai mulți democrați decât republicani au votat anticipat. Întrebarea este dacă va fi suficient pentru a-l întrece pe Trump, mai ales în Pennsylvania, stat cu 20 de electori.

Citește și: ALEGERI SUA 2020. PUTEM AVEA ÎNCREDERE ÎN SONDAJELE CARE PREVĂD DIN NOU ÎNFRÂNGEREA LUI DONALD TRUMP? CÂTEVA LECŢII DE LA ALEGERILE DIN 2016, CARE AR TREBUI SĂ NE DEA DE GÂNDIT

Drept urmare, Biden este acum un favorit 75% la Betfair pentru a câștiga președinția, o inversare dramatică față de momentul când Trump era văzut ca un favorit cu 80%. De ce? Pentru că dacă Biden își menține avansul în Nevada și Wisconsin ar mai trebui să câștige doar unul dintre cele trei state – Georgia, Michigan sau Pennsylvania – pentru a obține majoritatea voturilor electorale și şi-ar putea permite chiar să piardă Carolina de Nord. Dacă această situaţie se va inversa din nou în următoarele ore va depinde de rezultatul numărului de voturi expediate prin poștă în state cheie precum Wisconsin, Michigan, Pennsylvania, Georgia și Carolina de Nord.

Indiferent de rezultatul final, Donald Trump a depășit în mod dramatic estimările inițiale ale sondajelor și chiar New York Times a admis că „multe dintre sondaje au fost greșite și au subestimat din nou sprijinul pentru republicani”. O mare întrebare în zilele următoare,conform New York Times, va fi „de ce sondajele nu au reușit nici de această dată să includă în rândurile lor suficienți alegători albi ai clasei muncitoare (n.r. – aelectoratul tradiţional al lui Trump), așa cum s-a întâmplat şi în 2016?”. De asemenea, este remarcabil faptul că Trump a reușit să-și îmbunătățească numărul total de voturi populare cu aproape 4 milioane din 2016, crescând la 66,75 milioane față de 62,98 milioane și, după cum spune David Rosenberg, Trump are în mod clar mai mult decât o „bază” care îl susține. Între timp, Biden nu a făcut atât de multe progrese în statele cheie pe cât se aștepta, în timp ce pierderea sprijinului hispanic în Florida ar trebui să fie un avertisment major pentru democrați.

Cei doi candidați s-au adresat națiunii la scurt timp după miezul nopții. Biden a vorbit primul și a cerut răbdare. „Credem că suntem pe drumul cel bun să câștigăm aceste alegeri. Va trebui să fim răbdători până când se va termina munca grea de contorizare a voturilor. Și nu se termină până când fiecare vot nu este numărat”, a declarat acesta. Trump a vorbit la 2:30 dimineața, când s-a declarat câștigător și a spus că va cere Curții Supreme să nu mai numere buletinele de vot în statele în care conduce, solicitând în acelaşi timp continuarea numărători în statele în care se afla în urmă. Trump a susținut, de asemenea, că democraţii încearcă „fraudarea” scrutinului și a numit alegerile o „jenă pentru țară”. Declarația lui Trump l-a determinat pe guvernatorul Pennsylvania să avertizeze că peste un milion de voturi prin corespondenţă nu au fost încă numărate. Staff-ul de campanie al lui Joe Biden a contraatacat şi a transmis că „declarația președintelui despre încercarea de a opri numărarea buletinelor de vot este revoltătoare, fără precedent și incorectă”.

În timp ce întrebările rămân cu privire la cursa prezidențială, lucrurile sunt mult mai clare în Senat, unde așteptatul val albastru s-a prăbușit, pe măsură ce speranțele unei preluări democratice s-au stins. Republicanii sunt acum într-o poziție puternică de a păstra controlul Senatului, ceea ce le-ar oferi oportunitatea de a respinge prin veto aproape toate planurile legislative ale președintelui Biden.

CE AU MAI VOTAT MARŢI AMERICANII

În paralel cu alegerile prezidenţiale şi parlamentare, alegătorii americani s-au pronunţat marţi în 124 de subiecte, în referendumuri locale. Iată principalele rezultate şi proiecţii cu privire la aceste scrutine.

Alegătorii din Florida au adoptat un proiect de lege cu privire la modificarea Constituţiei statului în vederea unei creşteri treptate a salariului minim de la 8,56 de dolari pe oră la 15 dolari pe oră, până la 30 septembrie 2026.

Alegătorii din Colorado au respins un proiect de lege vizând să interzică avorturile, mai puţin când viaţa mamei este în pericol, după 22 de săptămâni de sarcină.

Alegătorii din New Jersei şi Arizona au legalizat folosirea marijuanei în scop recreativ. Dakota de Sud a votat, de asemenea, în favoarea folosirii recreative – dar şi medicale – a acestui drog considerat uşor. În Mississippi se conturează o legalizare a folosirii marijuanei în scopt erapeutic. Începând din 1996, alte state americane şi Districtul Columbia au autorizat marijuana în scop terapeutic. În total 11 state au aprobat o utilizare reacreativă a acesteia, iar 16 state – inclusiv unele în care marijuana este folosită în scopuri medicale – au scos de sub incidenţă penală deţinerea marijuanei.

Citește și: ALEGERI SUA 2020. CUM VĂD EUROPENII SCRUTINUL DIN AMERICA. DACĂ BĂTĂLIA TRUMP VS. BIDEN S-AR DA ÎN EUROPA, ACTUALUL PREŞEDINTE N-AR LUA NICI 20% DIN VOTURI. REZULTATELE SONDAJELOR, PE ŢĂRI

Folosirea psilocibinei – o substanţă halucinogenă prezentă în anumite ciuperci – a fost aprobată de către alegătorii din Oregon în scopuri terapeutice pentru adulţi. Susţinătorii acestei propuneri au invocat cercetări care relevă avantajele psilocibinei în tratarea unor tulburări de anxietate şi în probleme de sănătate mentală. O structură de reglementare şi un calendar urmează să fie stabilite ulterior, în vederea implementării acestei legalizări. De asemenea, tot în oregon a fost dezincriminată posesia de droguri “dure”, precum cocaină sau heroină, pentru consumul propriu.

În California, alegătorii au adoptat prin vot un proiect de lege care le permite întreprinderilor să nu-şi recalifice şoferii şi livratorii în salariaţi, ci în lucrători independenţi. Susţinătorii acestei iniţiative – între care se află Uber Technologies şi Lyft – au cheltuit peste 190 de milioane de dolari în campania lor – ceea ce face din ea cea mai costisitoare măsură din acest an.

One Comment

Leave a Reply

two − two =