Skip to main content

Dacă ai putea fi preot japonez pentru o zi, ai face-o? Aceasta este o întrebare la care puțini laici din afara Japoniei s-au gândit vreodată. Totuşi, nu trebuie să fii japonez, cleric autorizat sau membru oficial al vreunei religii pentru a te gândi la asta. În ciuda faptului că ești român sau de altă naţionalitate poți oficia o nuntă la Tokyo, iar această experiență nu este deloc neobișnuită printre expați. Ba chiar s-a creat şi o mică industrie de nişă, existând pe piaţă companiilor profesioniste care angajează falşi preoți.

De la mijlocul anilor 1990, aceste „nunți albe” au devenit o obişnuinţă în Japonia. Aproximativ 2,5% din populaţia ţării se identifică drept creştină, dar mult mai mare este procentul care îşi doresc o nuntă în stil creştin, chiar dacă sunt budişti sau shintoişti, scrie Retire Japan. Foarte important de ştiut, astfel de ceremonii sunt în mare parte pentru spectacol – unirea oficială a unui cuplu va fi legalizată separat, într-o procedură distinctă, neromantică, de către un registrator local. Cererea mare pentru aceste ritualuri și numărul scăzut de clerici autentici a determinat potenţialele cupluri să privească dincolo de clerul autorizat, recrutând în schimb bărbați cu aspect străin, de obicei albi, ale căror singure calificări sunt abilitatea lor de a vorbi engleză și impresionarea auditoriului nipon prin mimica şi gesturile lor.

Tendința de a trece cu vederea calificările preoțești reflectă faptul că, pentru cea mai mare parte a istoriei Japoniei, țării i-a lipsit o idee creștină despre căsătorie. În perioada Heian (794-1185 e.n.) aristocrații schimbau scrisori însufleţite și poezii chinezești antice timp de luni sau chiar ani, înainte de a aranja o întâlnire la miezul nopții. Dacă un cuplu se vedea trei nopți la rând, cei doi erau considerați căsătoriți. Mai târziu, pe măsură ce confucianismul a devenit mai influent, căsătoria a devenit privită ca o instituție care asigură continuarea familiei și a gospodăriei.

În căsătoriile aranjate, care erau obișnuite până în 1945, preferințele individuale au fost ignorate și unele cupluri se întâlneau pentru prima oară abia la propria nuntă. Chiar şi în 1982, peste 90% din nunți erau afaceri la scară mică, în stil shintoist, cu mireasa purtând un kimono alb pentru a simboliza puritatea și bând o băutură rituală, sake, urmat de un dans ale cărui protagoniste erau miko (fecioare de altar).

În anii ’90 a apărut această tendinţă spre comopolitism. Popularitatea din ce în ce mai mare a somptuoaselor nunți creștine simulate este, de asemenea, legată de progresul continuu al consumismului. Un expert academic a opinat: „pentru tinerii japonezi, faptul că ceremonia de nuntă are loc într-o biserică nu are nimic de-a face cu religia”, ci mai degrabă „este legată de căutarea continuă a locurilor elegante”.

Acest accent ireligios pe extravaganță a făcut ca mulți să obiecteze la aceste ceremonii japoneze. Un blogger creștin afirmă: „Căsătoria implică promisiuni făcute acolo unde cinstea și adevărul sunt primordiale. Un preot contrafăcut și o slujire subminează adevărul cu minciuni”. Mai mult, un fost preot profesionist, care ulterior şi-a luat doctoratul la Harvard pe această temă, a descris că se confruntă cu o „criză de conștiință” după ce a servit ca preot de astfel de nunţi timp de aproximativ trei ani: „Când am descoperit că ceremoniile de nuntă creștine nu erau decât evenimente comerciale pentru cei implicați am decis să nu mai fac ceremonii de nuntă, pentru că simțeam că nu pot îndeplini cu toată sinceritatea așteptările”.

Citește și: “WHITE MONKEY JOB” – CUM SĂ CÂŞTIGI BANI ÎN ASIA FĂRĂ SĂ MUNCEŞTI. O INDUSTRIE SUBTERANĂ CU OFERTE CÂT SE POATE DE REALE, PENTRU CEI CARE NU ŞTIU SĂ FACĂ NIMIC

Majoritatea fac însă asta din pur mercantilism. „Banii erau buni – echivalentul a 180 de dolari pentru exact 90 de minute de muncă – iar agenţia îmi trimitea linie de patru-cinci nunţi în fiecare weekend. Tot ce trebuia să fac era să cumpăr sutană”, spune Nevin Thompson, care în cursul săptămânii lucra în sistemul şcolar local, ca profesor asistent de limba engleză. El spune că momentul de cotitură care a condus societatea niponă către astfel de nunţi l-a reprezentat nunta dintre Prinţul Charles cu Lady Diana, în 1980, eveniment transmis live la TV în lumea întreagă.

Între timp, potrivit unor cercetări recente, industria nunţilor din Japonia valoarează aproximativ 13 miliarde de dolari anual. „Familia ştie că nu sunt preot adevărat, dar nimănui nu-i pasă. Aici nu vorbim despre preoţi adevăraţi sau falşi, cu toţii ne prefacem că este foarte real. Şi, în plus, nu contează. Tot ceea ce îşi doresc este o ceremonie frumoasă, iar când totul merge bine, toată lumea e fericită”, spune un alt european, care lucrează ca fals preot cu jumătate de normă, în Yokohama.

Fenomenul este cât se poate de real şi doar restricţiile din pandemie l-a mai potolin, însă foarte probabil imediat după ridicarea acestora va reveni cu şi mai mare forţă. Iar cine se află acolo la momentul potrivit poate face bani buni.

One Comment

Leave a Reply

eleven + sixteen =