Skip to main content

Europa a intrat aproape în întregime într-un nou lockdown, în multe situaţii mai strict decât primul, cum este cazul Greciei, unde ieşirea din casă este permisă doar după primirea în prealabil a unui SMS de aprobare. Peste tot au fost reintroduse restricţiile de circulaţie pe timp de noapte, întâlnirile, chiar şi pe timpul zilei, sunt limitate la maxim, însă toate acestea şi multe altele au fost cumva anticipate de un film care a devenit de actualitate şi care merită văzut pentru luare aminte. Este “V de la Vendetta”, o producţie ale cărei teme sunt extrem de relevante zilele acestea, iar mesajul nu putea fi nicicând mai oportun.

Din păcate – sau poate în mod deliberat – majoritatea celor care au văzut “V de la Vendetta” la momentul apariţiei, în 2005, sau chiar câţiva ani după, îşi amintesc acum doar de faimoasa mască Guy Fawkes. A devenit simbolul lui Anonymous, iar apoi a devenit obiect de glume. Dar filmul merită mai mult decât atât. Este o adaptare a unui roman grafic al lui Alan Moore, care prezintă o alternativă distopică a Marii Britanii.

Povestea se concentrează în jurul unui justiţiar mascat, V, care intenționează să doboare guvernul fascist al Marii Britanii prin aruncarea în aer a Palatului Parlamentului și prin incitarea demonstrațiilor în masă și a anarhiei. Nu vom intra în detaliile complotului, deoarece acest lucru ar împiedica scopul de a vă recomanda să îl urmăriți, dar este suficient să amintim că există intrigă, acțiune, filosofie, conflict și romantism (în sens clasic). Distribuția este genială, iar jocul actoricesc este bun, fără excepție.

Citește și: MAREA BRITANIE, ÎNTRE COMPLOTUL PRAFULUI DE PUŞCĂ ŞI AL DOILEA LOCKDOWN. ISTORIA SE REPETĂ DUPĂ FIX 415 ANI ÎN REGATUL UNIT. REMEMBER, REMEMBER, THE 5TH OF NOVEMBER

Dar ceea ce face filmul cu adevărat grozav este scenariul. A fost scris de cineva care vede cu adevărat modul în care funcționează puterea, iar lumea pe care o construiește este cea mai realistă viziune distopiană pusă vreodată pe ecran. Este lumea noastră… dar totuşi ușor diferită. Oamenii arată la fel, se îmbracă la fel, vorbesc la fel… dar sunt speriați. Tot timpul. Și controlaţi. Tot timpul. Există stare de urgenţă, cenzori și zone de carantină. Poliția secretă, cu o autoritate nelimitată, veghează străzile și hărțuiește publicul. Radiodifuzorul de stat nu spune altceva decât povești fanteziste care abia seamănă cu realitatea, pentru a menține oamenii calmi și sub control. Nimeni nu le crede cu adevărat, dar nimeni nu face nimic în legătură cu asta. În fiecare seară, un fost ofițer de informații militare apare la talk-show-ul său tv de pe postul național, pentru a face propagandă despre starea națiunii, iar celelalte televiziuni, muzica și arta sunt supuse controlului guvernamental înainte de a fi difuzate către public.

Iar această lume a fost construită ca rezultat al acţiunii unui virus. În romanul grafic original – scris în anii ’80 – distopia a fost creată de un război nuclear, dar în filmul din 2005 este vorba de un virus.

În film – spre deosebire de realitatea noastră mai puțin dramatică – virusul ar fi fost eliberat ca parte a unui atac terorist. Oamenii, isterizaţi de frică, au împuternicit statul să le anihileze toate libertățile. Alegeri, proteste, libertate de exprimare, totul a dispărut. Dinamica acestei puteri fasciste este bine observată. De la corupția personalului guvernamental și militar aflat în consiliile de administrație ale marilor companii farmaceutice, la falsa camaraderie cu fiecare om, exprimată de o elită care trăiește o viață secretă de opulență și îngăduință, până la fragilitatea abia ascunsă a întregului sistem. Căci, deși puterea este concentrată și sistemul pare monolitic, tot ce trebuie este o mică apăsare pentru a o răsturna. Această nesiguranță este resimțită de toți cei de la putere. La sfârșitul filmului, în timp ce guvernul începe să piardă controlul narațiunii, Înaltul Cancelar Adam Sutler transmite aceste  ordine clare şefului biroului său de presă, care manipulează mass media:

Trebuie să transmitem un mesaj clar cetăţenilor. Mesajul trebuie să apară în toate ziarele, la toate posturile de radio şi de televiziune. Mesajul trebuie să răsune în întregul InterLink. Vreau ca ţara să înţeleagă că suntem în pragul pieirii. Vreau ca toţi bărbaţii, femeile şi copiii să înţeleagă că suntem în pragul haosului. Vreau să îşi amintească toţi de ce au nevoie de noi”.

… Ceea ce urmează este montarea de narațiuni media inventate și știri exagerate, concepute pentru a îngrozi publicul în a-l ţine în supunere. Această înțelegere cinică a mass-media lipsește în aproape toate filmele, în special în cele care pretind că satirizează știrile sau industria televiziunii. Faptul că știrile ar putea fi o narațiune complet fictivă pentru a servi unei agende guvernamentale, este un fapt, şi chiar și cele mai multe personalități media alternativă sunt greu de înțeles.

În multe momente scenariul este memorabil. De la „artiștii folosesc minciuni pentru a spune adevărul, în timp ce politicienii le folosesc pentru a acoperi adevărul”, la „Sub această mască există mai mult decât carne, sub această mască există o idee… iar ideile sunt antiglonț!” sau „Integritatea noastră se vinde atât de puțin, dar este tot ceea ce avem cu adevărat”.

Mai există un citat care pare făcut pentru lumea din zilele noastre: „Porți o mască prea mult timp și uiți cine ești sub ea”.

Şi mai există acest discurs intens pe care V îl ţine la tv, după ce bruiază emisia postului naţional:

Sunt oameni care nu vor să vorbim, desigur. Chiar acum se dau ordine prin telefon şi oameni înarmaţi vin încoace. De ce? Pentru că, deşi bastonul poate fi folosit în locul conversaţiei, cuvintele rămân mai puternice. Cuvintele oferă înţeles şi, pentru cei care le ascultă, spun adevărul. Adevărul e că în ţara asta se întâmplă ceva groaznic, nu? Cruzime, nedreptate, intoleranţă, oprimare. Înainte aveaţi libertatea de a obiecta, de a spune ce credeţi, dar acum sunt cenzori şi sisteme de supraveghere, care vă includ în conformitate şi vă supun. Cum s-a ajuns aici? Cine e de vină? Dacă îi căutaţi pe vinovaţi trebuie să priviţi în oglindă. Ştiu de ce aţi făcut-o. Ştiu de ce vă temeţi. Cine nu s-ar teme? Război, teroare, boli. Multe probleme v-au corupt raţiunea şi v-au răpit bunul-simţ. Teama v-a învins”.

Leave a Reply

twenty − four =