Skip to main content

Paștele este o sărbătoare plină de semnificații spirituale și deși simbolul acesteia este la fel în toată lumea, sunt țări care sărbătoresc Paștele în funcție de tradițiile și obiceiurile specifice locului. Astfel că, îți prezint cele mai mișto obiceiuri de Paște pe care le au alte țări, iar la unele o să rămâi șocat!

Dacă tu credeai că unele obiceiuri de Paște din România sunt ciudate, îți arăt că există lucruri și mai și, însă acestea pot fi chiar mișto, iar această diferență între modurile cum aleg unele culturi să petreacă o sărbătoare internațională este absolut fascinantă!

Cele mai mișto obiceiuri de Paște pe care le au alte țări

Marsupianul de ciocolată în Australia

În Australia lucrurile nu sunt foarte diferite față de România, însă jocul pe care aceștia îl au îi dă o aură de ”altceva”. În Duminica Paștelui, multe familii aranjează o vânătoare în casele și grădinile lor, pentru a vedea care dintre membrii familiei găsesc cele mai multe ouă. Aceștia stau apoi cu rudele la masă, unde consumă friptură de miel, de vită sau de pui, cu legume prăjite cum ar fi cartofi, morcovi sau dovleac. De asemenea, sunt foarte populari iepurașii și ouăle de ciocolată. În ultima vreme, cu ocazia Paștelui, au fost comercializat un animal de ciocolată, specific zonei, care este pe cale de dispariție. Oamenii s-au înghesuit să aibă cât mai multe figurine de ciocoalată care reprezintă acest animăluț, mai ales că banii acumulați au fost folosiți pentru protejarea acestei specii.

Răstignirea pe cruce, la propriu, în Filipine

Filipine are o puternică tradiție de Paște, în care se respectă atât aspectul spiritual al Postului Mare, cât și al Duminicii Paștelui. Cu această ocazie, are loc Festivalul Moriones în Marinduque, care îi evocă pe soldații romani cruzi, participanți la crucificarea lui Iisus Hristos. Ritualul Postului Mare din Pampanga, localitate aflată în regiunea San Pedro, este o sărbătoare specifică, care presupune participarea sătenilor la un act de auto-flagelare, în care unii dintre ei sunt răstigniți ”literalmente” pe cruce. Vinerea Mare este sărbătoare obligatorie publică, iar oamenii fac schimb de ouă în zilele de Paște.

Marele foc de Paște în Germania

În Germania, Paștele se numește ”Ostern”, denumirea fiind legată de zeița anglo-saxonă a primăverii, Eostre. Copiii au aproximativ trei săptămâni de vacanță de Paște și, totodată, nimeni nu lucrează în Vinerea Mare, Sâmbătă și Duminică. Cât despre obiceiurile culinare, majoritatea oamenilor mănâncă pește în Vinerea Mare și Sâmbătă. De asemenea, în regiuni din nordul Germaniei, se organizează un mare foc de Paște. Evenimentul este foarte popular, motiv pentru care o mulțime de oameni se adună și stau în jurul lui. Focul de Paște arde simbolic toate rămășițele iernii și, în mod simbolic, sentimentele rele. Acest obicei există și în Olanda.

Doliu pentru răstignirea lui Iisus Hristos în Franța

În Franța, celebrarea Sărbătorilor Pascale pornește din Vinerea Mare, cu o notă solemnă. Clopotele nu sună timp de trei zile, începând din Vinerea Mare pâna în Duminica Paștelui. Acesta este un semn de doliu în amintirea faptului că Iisus Hristos a fost răstignit. De Paște, copiii trebuie să găsească ouăle de ciocolată ascunse de bătrâni în case sau în grădină.

Cum se sărbătorește Paștele în lume! Iată cele mai mișto obiceiuri de Paște pe care le au alte țări

Fluturi, flori, copaci și banane în Africa

În majoritatea statelor din Africa, în timpul Sărbătorilor de Paște, bisericile sânt decorate cu Vitenge și Kanga, haine confecționate în formă de fluturi, flori, copaci și banane. Imnurile creștine sunt însoțite de bătăi de tobe și Kigelegele, sunete de înaltă ținută morală, realizate de femei. După masa de Paște, au loc dansuri tradiționale în afara Bisericii.

Iepurașul cu daruri în Marea Britanie

Iepurașul este un simbol foarte important pentru Sărbătoarea Paștelui în Marea Britanie. Acesta ”ascunde” ouă și cadouri prin casă, pe care copiii le caută în dimineața de duminică. Paștele este sărbătorit prin schimb de ouă, dar și daruri. Acestea pot fi bani, haine, ciocolată și cosulețe cu flori. De asemenea, prăjiturile dulci de fructe în forme de cruce sunt alimente populare în Vinerea Mare.

Pomul împodobit cu ouă în SUA

În duminica Paștelui, la New York și în alte orașe, au loc parade mari de Paște. Sărbătoarea este ușor de observat prin piețele frumos decorate și casele împodobite. Sărbătoarea Paștelui în SUA este foarte comercializată. Simboluri precum iepurași, ouă colorate, copaci împodobiți și carne de miel se găsesc în diferite forme. Iepurașul de Paște și ouăle de lemn au fost introduse în folclorul american de coloniștii germani, care au sosit în țară în jurul anului 1700. Treptat, poporul american a importat și alte tradiții, dintre care cea mai de succes s-a dovedit a fi decorarea unui copac cu ouă de Paște și desenarea lui cu diverse simboluri specifice Sărbătorii. Cartea ”Egg Tree” de Katherine Milhous este celebră pentru că prezintă acest obicei pe îndelete.

Tinerii se biciuiesc cu nuiele în Suedia

În această țară, în amintirea suferințelor petrecute de Iisus, în Vinerea dinaintea Paștelui, tinerii ”se biciuiesc” cu nuiele de mesteacăn decorate și împodobite. O altă tradiție legată de Paște este sărbătorită în Joia Mare. Conform tradiției, această perioadă era legată de vrăjitoare, ce simbolizau ghinionul, astfel, pentru a le alunga erau aprinse focuri, iar oamenii făceau zgomote ciudate și acestea zburau către “Bllkulla”. Astăzi acest eveniment este sărbătorit pentru amuzamentul copiilor.

În Mexic, sărbătoarea ține două săptămâni

În Mexic, Sărbătoarea de Paști ține două săptămâni, fiind împărțită în Săptămâna Sfânta – Semana Santa, când sunt sărbătorite ultimele zile ale lui Iisus și Pascua, sărbătorind Învierea lui Iisus. Aceasta reprezintă totodată și eliberarea de sacrificiile impuse de post. Fiecare comunitate sărbătorește acest eveniment în funcție de influențele religioase, însă cel mai emoționant moment, din Săptămâna Sfântă, caracteristic la majoritatea comunităților, îl constituie punerea în scenă a evenimentelor petrecute în trecut. Scenetele redau ultima cină, trădarea, judecata, în unele orașe întâlnindu-se chiar și răstignirea.

Daruri între prieteni și rude în Bulgaria

La miezul nopții dintre sâmbătă și duminică, oamenii se adună la Biserică cu ouă roșii și pâine. Procesiunea este foarte asemănătoare celei de la noi. Una din tradițiile specifice în Bulgaria este că oul roșu care se lovește de zidul Bisericii este primul mâncat. La masă, oamenii ciocnesc ouă, iar cel care rămâne cu oul întreg este cel despre care se crede că va avea un an plin de noroc. În zilele dinaintea sărbătorilor de Paște, familiile creștine trimit pâinea și ouăle vopsite ca daruri pentru prietenii lor turci. Persoana care transportă ouăle primește, de obicei, niște bani în semn de mulțumire. Astfel de daruri se fac și rudelor mai îndepărtate, părinților spirituali și altor apropiați. Tot de Paște, și tot în Bulgaria femeile sunt udate cu apă pentru a le merge bine tot anul.

Leave a Reply

3 × four =