Skip to main content

Antonomazele nu sunt boli incurabile, nici specii de animale descoperite recent şi cu atât mai puțin nu sunt numele unor tehnologii futuriste. De fapt, antonomaza este o figură de stil des întâlnită și ușor de rezumat: un nume propriu devine un nume comun. Sau, mai rar, atunci când un substantiv comun este folosit ca nume propriu. În rândurile de mai jos veți (re)descoperi astfel că multe obiecte au fost făcute celebre de către un brand până la punctul de a-și lua numele de la acesta, iar alteori numele inventatorilor au devenit inseparabile de invenție, rămânând astfel posterităţii, care le-a pierdut originea lingvistică în negura timpului.

Există mii de antonomaze, dar mai jos vorbim de eponime, substantivele comune care își au sursa în nume proprii, fără a fi vorba aici de figuri de stil.

Adidaşi

Numele vine de la Adolf “Adi” Dassler, care în 1924 a deschis în Bavaria un magazin de pantofi alături de fratele său Rudolf. La Olimpiadă de Vară din 1936, firma celor doi i-a asigurat ghetele atletului Jesse Owen, cu care acesta avea să câștige patru medalii de aur. În urmăa acestui eveniment ghetele produse de frații Dessler au devenit cunoscute în mai multe țări, iar în scurt timp cereri de astfel de pantofi sport veneau din toată lumea. Afacerea celor doi frați a prosperat, iar până la începerea Celui De-al Doilea Război Mondial, aceștia vindeau peste 200.000 de perechi de încălțăminte anual. Cei doi s-au certat în 1947, iar Rudolf a înfiinţat Puma, în timp ce Adidas a rămas firma lui Adolf şi care în timp a ajuns să fie sinonimă cu orice pantofi sport.

Barem

Termenul îl ştim cu toţii, de la examene. Ce nu ştiu mulţi dintre noi este că vine de la Francois  Barrême, matematician francez din secolul al XVII-lea, considerat unul dintre fondatorii contabilității. A fost unul dintre primii care a scris un manual pe această temă.

Boicot

Cuvântul şi-a luat numele de la Charles Boycott, despre care Wikipedia ne spune că a fost un bogat proprietar de pământuri din vestul Irlandei. Acesta îi trata atât de rău pe muncitori, încât el însuşi a fost subiectul unei blocade, în 1880,  protestându-se astfel contra politicii de folosire a pământurilor duse de el. Liga pământurilor din Irlanda nu i-a dat lucrători să strângă culturile, nu era deservit în magazinele din regiune, iar concetățenii nu mai vorbeau cu el.

Diesel

Acest faimos motor cu aprindere prin compresie şi-a luat numele de la inventatorul său, Rudolf Diesel, care la începutul secolului al XX-lea şi-a numit invenția „motorul cu ulei”. Motorina actuală are într-adevăr proprietăți destul de similare cu cele ale uleiului vegetal.

Ghilotina

Doctorul Joseph Ignace Guillotin cere la 10 octombrie 1789 introducerea utilizării ghilotinei, pentru a pune capăt execuțiilor crude anterioare, în care călăul nu reușea adeseori decapitarea la prima încercare. În cazul ghilotinării, prin despărțirea foarte rapidă a capului de trunchi, având ca efect imediat tăierii măduvei spinării, se consideră că moartea se produce într-un timp extrem de scurt, de ordinul milisecundelor, scurtând astfel suferința condamnatului

Huligan

Termenul a început probabil să figureze la începutul secolului al XIX-lea în rapoartele oficiale ele poliției londoneze. După una din versiuni în Londra trăia un oarecare Patrik Hooligan, care era membru a unei bande din Irlanda. După alta, el avea familia Hooley (din irlandeză – petrecere alcoolică destrăbălată) și era conducătorul unei bande (engl. gang) – Hooley gang.

Linşaj

Termenul vine de la judecătorul american Charles Lynch, care avea o anumită pasiune pentru procesele rapide. El a condus o curte dintr-un comitat din Virginia, în care a închis susținători loialiști ai britanicilor timp de până la un an, în timpul Războiului pentru Independenţă. Deși nu avea jurisdicția adecvată pentru reținerea acestor persoane, el a revendicat acest drept argumentând necesitatea războiului. Ulterior, el a impus ca prietenii săi din Congresul Confederației să adopte o lege care să-i exonereze pe el și pe asociații săi de la nelegiuire. El era îngrijorat de faptul că ar putea fi atacat în justiție de la unul sau mai mulți dintre cei pe care îi încarcerase, în ciuda faptului că acele coloniile americane câștigaseră războiul. Această acțiune a Congresului a provocat controverse și, în legătură cu aceasta, termenul de lege Lynch , adică asumarea autorității extrajudiciare, a intrat în limbajul comun în Statele Unite.

Macadam

Macadam este numele unei tehnologii de construcție a drumurilor, și, prin extensia sensului, numele însuși al drumului astfel construit; tehnologia a fost introdusă de un inginer scoțian, John Loudon McAdam (1756-1836), în deceniul trei al secolului al XIX-lea.

Pubelă

Termenul vine de la prefectul Senei, Eugène Poubelle, care în 1884 „a semnat un decret referitor la îndepărtarea deșeurilor menajere, pentru a lupta împotriva acumulării de gunoaie pe străzile din regiunea Parisului. Acest decret îi obliga pe proprietarii parizieni să ofere fiecărui chiriaș un recipient pentru deșeurile menajere și prevedea că: „De acum înainte, deșeurile menajere vor fi colectate prin intermediul unui recipient din lemn căptușit cu fier, astfel încât să nu poată scăpa nimic”.

Rimel

Este un produs cosmetic creat în 1880 de Eugène Rimmel. Rimelul modern a fost creat în 1913 de chimistul T.L. Williams pentru sora sa Mabel şi era făcut din praf de carbon amestecat cu vaselină de petrol. Produsul a fost un succes, iar Williams a început să-l vândă prin poștă. Firma sa, Maybelline, s-a transformat în principala companie de produse cosmetice. Consumatorii obișnuiau să umezească o pensulă și o frecau de o pastilă de rimel pentru ca mai apoi s-o aplice pe gene. Tubul modern și periuța aplicatoare nu au apărut decât în anul 1957, când au fost introduse pe piață de către femeia de afaceri Helena Rubinstein, dar termenul a păstrat numele primului său inventator.

Sandwich

Termenul vine de la britanicul John Montagu, lord de Sandwich (1718-1792), care era un pasionat cartofor. El era atât de prins de jocurile de cărţi încât nu îşi întrerupea partidele nici măcar pentru a mânca. Aşa că, în timp ce juca, mânca repede câte o bucată de carne pusă între două felii subţiri de pâine, sandviciul de astăzi.

Ştrasuri Aceste cristaluri care imită pietrele prețioase și-au luat numele de la Georges Frédéric Strass, un bijutier din Strasbourg, născut la începutul secolului al XVIII-lea, și care a popularizat aceste elemente care au devenit mult mai accesibil şi mai folosite decât diamantele.

Leave a Reply

fourteen − nine =