Skip to main content

Unde merg la mare anul asta? Romania, Bulgaria sau Grecia? Este întrebarea pe care majoritatea dintre noi și-o pune în fiecare sezon, iar ceea ce prevalează în această alegere este de cele mai multe ori prețul sejurului.

Cât costă o noapte de cazare la mare. În ce stațiune să-ți concediul

În situația de față ne interesează prețul la cazare, acesta fiind în majoritatea cazurilor cel care face diferența. De aceea litoralul românesc iese în pierdere față de cazările de la Marea Neagră din Bulgaria sau Turcia, prețurile de la noi fiind percepute prea mari în raport cu serviciile oferite. Cât de mult asta este prejudecata sau realitate vom încerca să deslușim în rândurile de mai jos, când vom trece în revista prețurile de cazare în principalele stațiuni de la noi.

Începem cu Mamaia, pe care o privim ca într-un clișeu drept “perla litoralului românesc”. Un simplu search pe Google ne releva că o noapte de cazare aici costa, în medie, 400 de lei. Site-urile hotelurilor stau mărturie pentru aceste prețuri, astfel ca la Hotelul Vega, de 5 stele, avem un preț de 89 de euro pe noapte pe o cameră dublă, cu balcon, în timp ce la hoteluri de 4 stele, precum Zenith sau Modern, prețurile sunt comparabile și pot ajunge lejer la 450-460 de lei pe noapte, ba chiar pot trece de 500 de lei dacă vorbim de camere duble superioare sau tip garsonieră.

Citește și: Unde ne bronzăm vara asta? Top 25 cele mai bune plaje din Europa în 2021, alese de turişti

Nici pe celelalte platforme prețurile nu diferă foarte mult, astfel că pe AIRBNB întâlnim apartamente cuprinse în general între 450 și 500 de lei pe noapte. Ba chiar putem ajunge la 820 lei în Alezzi Beach Resort, în Mamaia Sat.

La Costinești prețurile sunt ceva mai accesibile, și pleacă de la 150 de lei pe noapte, pentru o camera în vilă. În acest preț este foarte posibil să ai parte de piscină, cum este cazul la Vila Metzo sau la Pensiunea New-Interlux, însă sub acest preț este foarte probabil sa aveți parte de o cazare departe de plaja și fără dotări care să va satisfacă pretențiile.

Cât costă o noapte de cazare la mare. E destul de greu găsit cazare in Vama Veche

Vama Veche are un preț mediu între Mamaia și Costinești. 250 de lei pe noapte aici poate fi considerat un preț decent, deși în Bulgaria el corespunde standardelor de 4 spre 5 stele. Atenție, e destul de greu găsit cazare în Vama Veche de pe o zi pe alta, iar la camping-uri cu atât mai mult, cu cât prețul în zonă pentru cort și parcare este de 100 de lei pe noapte.

Citește și: Ziua Internațională a Protecției Solare. Vara asta primul lucru pe care ți-l pui în bagaj este crema solară

Mult mai avantajați ați fi dacă ați lua cazare în satul învecinat, 2 Mai, unde prețurile sunt aproape la jumătate, 120-140 de lei. La Casa Laur, spre exemplu, plătim 200 de lei pe noapte, dar ieșirea este direct spre plajă, în timp ce la Casa de Vacanță Ana&Stefan oferă și o mini-piscină proprie, la un pret de 150 de lei pe noapte.

La Costinești, în general, prețurile pleca de la 150 de lei pe noapte în apartamente private și 180 de lei la hotel. Prețuri un pic mai mici găsim la Mangalia, de la 120-130 de lei în apartamente private, în timp ce la hotelurile de trei stele prețurile sunt aproape duble, între 230 și 270 de lei.

Citește și: Unde mergem vara asta în vacanţă? Top 10 cele mai bune destinaţii din Europa în 2021, votate de pasionaţii de călătorii

În aceste condiții, atracția românilor pentru litoralul bulgaresc pare firească din mai multe puncte de vedere, atât al serviciilor, cât și al costurilor. În cazul în care ne interesează pe noi, trebuie amintit că prețurile la cazare în stațiunile de la sud de Dunăre sunt de 250-270 de lei la hoteluri de patru stele, în stațiuni foarte bine cotate, precum Albena sau Sunny Beach, cu aproape 200 de lei mai mici decât in România. Se pot închiria camere excelente la 130-140 de lei, ceea ce de multe ori face să merite efortul de a șofa doua-trei ore în plus pana a ajunge în țara vecină.

Leave a Reply

5 × four =