Skip to main content

Tot mai multe producţii se înghesuie să iasă pe piaţă, multe dintre ele în speranţa de a prinde pe ultima sută un loc pentru Oscarurile de anul viitor. E destul timp pentru recenzii şi critici, dar din selecţia făcută de BBC pentru luna noiembrie pare să se desprindă Hillbilly Elegy, un film realizat de regizorul A Beautiful Mind şi scrie de scenarista The Shape of Water.

SUPERNOVA

Este cu siguranţă una dintre cele mai bune drame ale anului, care va face să curgă multe lacrimi din ochii spectatorilor, aşa că ar fi bine să aveţi batistele pregătite. Colin Firth și Stanley Tucci joacă rolul lui Sam și Tusker, un pianist și un romancier care au fost un cuplu gay fericit timp de mai mulți ani, dar nu mai au mult timp de petrecut împreună. Tusker are un început precoce de demenţă, astfel că el și Sam își conduc vechea camionetă în pitorescul district al lacurilor englezești, unde o vizitează pe sora lui Sam și se gândesc ce să facă cu restul vieții lor. Scrisă și regizată cu sensibilitate de Harry Macqueen, Supernova este „o poveste sinceră și atrăgătoare despre dragoste, sacrificiu și ceea ce înseamnă să îţi imaginezi viața fără cineva drag”, scrie Linda Marric, în The Jewish Chronicle. „Strălucirea interpretării lui Firth și Tucci este cea care face ca acest lucru să devină cu adevărat special”. Filmul va fi lansat pe 20 noiembrie în Marea Britanie, dar premiera a avut-o pe 22 septembrie la Festivalul de la San Sebastian, astfel că este disponibil deja pe internet, cu subtitrare în limba română.

AMMONITE

Francis Lee continuă după debutul triumfător, cu God’s Own Country, cu o altă poveste de dragoste pasionantă din lumea homosexualilor, pe un fundal de peisaje englezești sălbatice. Dar Ammonite are un buget mai mare, iar pe afiş stele ale cinematografiei mondiale. Kate Winslet o interpretează pe paleontologul Mary Anning, ale cărei descoperiri de pe coastele de la Dorset au făcut-o o eroină în branşa sa, dar care nu a fost niciodată destul de acceptată de oamenii de știință de sex masculin. Saoirse Ronan o interpretează pe Charlotte Murchison, un geolog aspirant, care vizitează casa lui Anning din Lyme Regis. Caryn James, de la BBC Culture, spune că romantismul „rafinat” al lui Lee este „uimitor din punct de vedere vizual, durabil din punct de vedere emoțional şi brutal de sincer”. Filmul a avut premiera la mai multe festivaluri internaţionale, va fi lansat oficial în SUA pe 13 noiembrie, dar pe internet poate fi găsit deja cu subtitrate în limba română.

THE COMEBACK TRAIL

Acest cover retro hollywoodian probabil că nu se va număra printre cele mai bune filme făcute vreodată de cele trei mari staruri de pe afiş, Robert De Niro, Morgan Freeman și Tommy Lee Jones, dar pare distractiv. În plus, ultima dată când scenaristul și regizorul său, George Gallo, a scris un scenariu pentru De Niro, a fost Midnight Run, care se clasează drept unul dintre cele mai bune filme ale sale. Un remake al unei comedii destul de puțin remarcate în 1974, The Comeback Trail îi prezintă pe De Niro și Zach Braff ca o pereche de producători de filme cu buget redus, care datorează o avere unui gangster ucigaş (Morgan Freeman). Soluția lor (probabil inspirată de The Producers a lui Mel Brooks): angajează un star western (Jones, în rolul jucat de Buster Crabbe în original), şi îl încurajează să-și facă propriile cascadorii periculoase într-un film cu cowboy, pentru a-i lua asigurarea, dacă și când este ucis. Între altele, filmul va fi lansat pe 12 noiembrie în Olanda și pe 20 noiembrie în Islanda și Suedia.

COME AWAY

La începutul acestui an, Wendy a reluat povestea lui Peter Pan ca pe o dramă indie fantastică americană. Anul viitor, sunt Peter Pan și Wendy, cu Jude Law ca căpitan Hook. Și între timp avem Come Away, un prequel atât pentru Peter Pan, cât și pentru Alice în Țara Minunilor, scris de Marissa Kate Goodhill. Primul film de acțiune live regizat de Brenda Chapman (Brave), Come Away îi reimaginează pe Peter și Alice ca frate și o soră, care locuiesc în Anglia victoriană alături de părinții lor iubitori (Angelina Jolie și David Oyelowo). O tragedie familială îi determină să se retragă în lumi fantastice populate de caricaturi ciudate ale oamenilor pe care îi cunosc. Din distribuţie mai fac parte Michael Caine şi Anna Chancellor, care  joacă pe Regina Inimilor din Țara Minunilor. Lorry Kikta de la Film Threat descrie Come Away ca fiind „magie pură… un film plin de inimă, vesel și superb pentru copii, care însă nu ezită să-i uimească chiar și pe cei mai plictisiți adulți”. Filmul va fi lansat pe 13 noiembrie în SUA, Canada și Spania.

HILLBILLY ELEGY

Memoriile lui JD Vance, despre educaţia sa apalachiană afectată de sărăcie în Ohio a fost un bestseller la lansarea din 2016, când a fost văzut de unii comentatori ca o fereastră către sufletul alegătorilor lui Trump, albi şi din clasa muncitoare. Un mandat prezidențial mai târziu, filmul Hillbilly Elegy este aici, regizat de Ron Howard (Apollo 13, A Beautiful Mind) și scris de Vanessa Taylor (The Shape of Water). Atât scriitorul, cât și regizorul au lucrat la pelicule câştigătoare de premii Oscar, dar privitorii au ochii pe cele două vedete ale noii producţii: Amy Adams, care joacă rolul mamei instabile, dependente de droguri a lui Vance, iar Glenn Close este bunica dură care l-a crescut. Yohana Desta scrie în Vanity Fair că „Hillbilly unul dintre cele mai interesante titluri din circuitul premiilor din acest an” şi consideră că sunt şanse mari să câştige cel puţin o statuetă Oscar la gala care va avea loc primăvara viitoare. Filmul va fi disponibil pe Netflix din 24 noiembrie.

HAPPIEST SEASON

Mai cunoscută ca actriță, Clea DuVall (Veep, The Handmaid’s Tale) regizează și joacă în această comedie romantică despre o femeie (Kristen Stewart) care merge să rămână cu familia iubitei sale (Mackenzie Davis) de Crăciun. Plănuiește să o ceară în căsătorie în timp ce este acolo, fără să-și dea seama că iubita ei nu le-a dezvăluit părinților orientarea sa sexuală. „Sunt un mare fan al filmelor de Crăciun, dar nu-mi văzusem niciodată povestea reprezentată”, a spus DuVall pentru People Magazine. „Happiest Season s-a simțit ca o mare oportunitate de a spune o poveste universală dintr-o nouă perspectivă”. Ambalajul strălucitor din jurul cadoului de Crăciun al lui DuVall este distribuția sa secundară: Mary Steenburgen, Alison Brie, Aubrey Plaza și Dan Levy, din cunoscutul serial Schitt’s Creek. Filmul va fi disponibil pe Hulu din 25 noiembrie.

THE CROODS: A NEW AGE

Familia preistorică din The Croods, popularele desene animate din 2013, îşi face o revenire binevenită, așa că ne putem aștepta la aventuri mai frenetice, animale hibride bizare și la o interpretare vocală de excepţie a unor actori aleşi pe măsură, precum Nicolas Cage, Catherine Keener, Emma Stone sau Ryan Reynolds. În această continuare mult întârziată, ei întâlnesc o altă familie, Betterman (cu vocile lui Peter Dinklage, Leslie Mann și Kelly Marie Tran), a cărei stil de viață și tehnologie avansată îi fac pe cei din familia Crood să arate și mai primitiv decât ni s-au înfăţişat deja. „Croodii se ghidează după inimă, iar Bettermans după creier”, spune Joel Crawford, regizorul filmului. „Desigur, există conflicte, se confruntă cu provocări, dar învață să aprecieze diferențele reciproce. Există o mulțime de teme minunate și puternice. Dar este și o comedie ridicolă”.  Filmul va fi lansat pe 25 noiembrie în SUA, pe 26 noiembrie în Singapore, iar o zi mai târziu în Lituania şi Vietnam.

BILLIE

Timp de opt ani, în anii ’70, o jurnalistă pe nume Linda Lipnack Kuehl a cercetat o biografie a lui Billie Holiday, intervievând cât mai mulți dintre prietenii, rudele și colegii marii cântărețe de jazz. Kuehl a murit înainte de a putea scrie cartea, dar acum James Erskine a folosit interviurile ca bază a unui documentar, combinând clipuri din înregistrările sale cu imagini ale spectacolelor live electrizante ale lui Holiday. Personalităţi precum Tony Bennett, Charles Mingus și Count Basie își amintesc cum cântăreața a crescut pas cu pas, cât de dure au fost începuturile, şi deşi a devenit o stea, tot nu a putut scăpa de demonii ei. Rezultatele sunt „fascinante” și „absorbante”, spune Chris Willman în Variety. „Toate aceste mărturii sincere, de primă mână, ajung să se simtă ca dialogul unor negri uitați care sunt ca nişte detectivi particulari, care adună piesele unui puzzle, într-un caz misterios de crimă”. Filmul va fi lansat pe 13 noiembrie în Marea Britanie şi pe 20 noiembrie în Finlanda.

TRENUL SPRE BUSAN 2

Tocmai când credeam că genul morţilor vii a dispărut, Sang-ho Yeon a venit în 2016 pe ecranele noastre cu Trenul spre Busan. S-a dovedit a fi acel lucru rar: o apocalipsă zombie îmbibat cu sânge, care a adunat recenzii extraordinare. Edgar Wright, regizorul Shaun of the Dead, a scris pe Twitter că este „cel mai bun film de zombie pe care l-am văzut vreodată”. În continuarea prezentă, un soldat care locuiește în Hong Kong este plătit să se întoarcă în Coreea de Sud, infestată de strigoi, pentru a recupera un camion, iar ce se întâmplă acolo întrece aşteptările. Dar, spune Manohla Dargis în New York Times, „ceea ce este cel mai izbitor la film este sentimentul său omniprezent de pierdere – al familiei, al țării – și viziunea distopică a unui nou normal în care oamenii obișnuiți sunt reduși la vânători și la vânat”. Filmul va fi lansat pe 6 noiembrie în Marea Britanie, Irlanda și Spania, dar este deja disponibil pe internet, cu subtitrare în limba română.

UNCLE FRANK

Luând o pauză de la îndatoririle sale de supererou Marvel, Paul Bettany joacă rolul unui profesor al Universității din New York, care merge cu maşina prin zona rurală a Carolinei de Sud, împreună cu iubitul său (Peter Macdissi) și nepoata sa (Sophia Lillis), după moartea tatălui său bigot. Această comedie dramatică a cărei acţiune se petrece în anii ’70 este scrisă și regizată de Alan Ball, scenaristul American Beauty și creatorul True Blood și Six Feet Under. Johnny Oleksinski din New York Post o numește „o altă frumusețe americană”. Învârtindu-se în jurul unui Bettany „sublim” și al unui „isteric amuzant” Macdissi, „Filmul lui Ball are ceva pentru aproape toată lumea: povestea specifică vârstei a unei fete adolescente, povestea de recunoaştere a homosexualităţii a unui bărbat gay, imaginea sudului rural, un strigăt pentru elitele de pe coasta de Est, o casă veche de familie, o excursie”. Filmul va fi lansat pe Amazon Prime, pe 25 noiembrie.

One Comment

Leave a Reply

ten − two =